Picioare de Căprioară pe Înalțimi (1)

„[...] Nu-ți voi face doar picioare ca și cele ale căprioarei, ci va trebui sa primești și un alt nume, deoarece va fi imposibil pentru Mult-Temătoarea să pătrundă în Împărăția Dragostei după cum este pentru oricare alt membru al familiei Frica. Ești dornică să fii complet schimbată, Mult-Temătoareo, și să fii făcută conform numelui nou pe care îl vei primi dacă vei deveni cetățean al Împărăției Dragostei?”

Ea înclină din cap, apoi spuse foarte serioasă, „Da, sunt.”

El zâmbi din nou, dar adăugă cu gravitate, „Totuși a mai rămas un lucru, cel mai important dintre toate. Nimănui nu îi este permis să locuiască în împărășia Dragostei fără ca floare Dragosetei să-i înflorească în inimă. A fost sădită Dragostea în inima ta, Mult-Temătoareo?”

Spunând aceasta, Păstorul se uită la ea foarte pătrunzător, iar ea realiză faptul că ochii Lui puteau vedea până în adâncul inimii ei și cunoșteau mult mai bine decât ea însăși tot ceea ce se petrecea acolo. Nu răspunse o bună bucată de vreme, deoarece nu era sigură ce ar fi putut spune, dar privi aproape înfiorată în ochii care o fixau atât de pătrunzător și își dădu seama că aceștia aveau puterea de a reflecta imaginea pe care o priveau.

Astfel, ea putu să-și vadă inima exact așa cum o vedea El, așa că, după o lungă pauză, răspunse, „Cred că ceea ce crește acolo este o dorință puternică de a cunoaște bucuria dragostei firești, omenești și de a învăța să iubesc în mod suprem o persoană care mă va iubi și ea la rândul ei. Dar, probabil că aceea dorință,pe cât de naturală și îndretățită ar părea ea, nu este Dragostea despre care îmi vorbeșsti Tu?[...] Văd crescând în inima mea dorința de a fi iubită și admirată, Păstorule, dar nu cred că văd acea Dragoste despre care vorbești, nici măcar ceva asemănător cu dragostea pe care o văd in Tine.”

„În acest caz, îmi îngădui să sădesc acum, acolo, sămânța Dragostei adevărate?” o întrebă Păstorul. „Îți va trebui ceva timp să-ți formezi picioare de căprioară și să urci pe Înălțimi, iar dacă Eu voi sădi sămâmța în inima ta acum, ea va fi pregătită să înflorească pe când vei ajunge acolo”.

Mult-Temătoare ezită. „Mi-e frică”, zise ea, „mi s-a spus că atunci când iubești cu adevărat pe cineva, îl împuternicești pe acela să te rănească așa cum nimic altceva n-ar putea-o face.”

„Adevărat”, încuviință Păstorul. „A iubi înseamnă a pune PERSOANA ta în mâna celui iubit și a deveni foarte vulnerabil la durere, iar tu te temi mult de durere, nu-i așa?”[...]

”Da, mă tem FOARTE mult de ea.”

„Dar este o fericire să iubești... chiar și atunci când nu-ți este împărtășită dragostea. Desigur că este și durere, dar Dragostea nu o consideră de mare importanță.”

Dintr-o dată Mult-Temătoarea observă că El avea cei mai răbdători ochi pe care îi văzuse vreodată.[...] „Nu aș îndrăzni să iubesc decât dacă sentimentul mi-ar fi împărtășit. Dacă te voi lăsa să semeni sămânța Dragostei în inima mea Îmi vei promite că voi fi și eu la rândul meu iubită? N-aș suporta să fie altcumva.”

”Da” spuse El fără ezitare. „Îți promit, Mult-temătoareo, că atunci când floarea Dragostei va fi gata să înflorească în inima ta și când vei fi pregătită sa-ți schimbi numele, vei fi iubită și tu.”

[...]„Te rog sădește Dragostea în inima mea acum”, zise ea firav.[...]

Păstorul băgă mâna în sân și scoase ceva pe care o așeză în palma Sa. Apoi întinse mâna spre Mult-Temătoarea. „Iată sămânța Dragostei”, spuse El.

Ea se aplecă înainte pentru a privi, apoi scoase un mic stigăt de uimire și se dădu înapoi. Într-adevăr era o sămânță în palma Sa, dar care avea exact forma unui spin lung și foate ascuțit. Mult-Temătoarea observase deseori că mâinile Păstoruui erau zgâriate si rănite, dar acum, văzu că cicatricea din palma mâinii întinse către ea avea întocmai forma și mărimea sămânței Dragostei, care se găsea alături.

„Sămânța pare fi foarte ascuțită”, zise ea rezervată. „Nu va durea dacă mi-o vei așeza în inimă?” El răspunse cu blândețe, „Este atât de ascuțită încât alunecă înăuntru cu ușurință. Însă, Mult-Temătoareo, te-am avertizat deja că Dragostea și Durerea merg alături, cel puțin pentru o vreme. Dacă vei cunoaște Dragostea atunci vei ști și ce este durerea.”

Mult-Temătoarea privi spinul ți se retrase. Apoi se uită la chipul Păstorului și repetă cuvintele Sale ca pentru sine. „Atunci când Sămânța Dragostei din inima ta va fi gata să înlorească, vei fi și tu iubită”, și un nou curaj ciudat o cupinse. Dintr-o dată făcu un pas înainte, îsi dezgoli inima și spuse, „Te rog sădește sămânța aici, în inima mea.”

Fața Lui se lumină de un zâmbet fericit și spuse cu o notă de bucure în glas, „Acum vei putea merge cu Mine spre Înalțimi și vei putea deveni cetățean al Împărăției Tatălui Meu.”

Apoi împinse spinul în inima ei. Era adevarat după cum îi spuse, că simți ca o străpungere, dar dispăru repede iar apoi, brusc, o dulceață necunoscută sau neimaginată vreodată până atunci îi străbătu ființa. Era dulce-amăruie, dar totuși senzația dulce predomina. Își aminti cuvintele Păstorului, „Este o fericire să iubești”, și obrajii ei palizi deveniră dintr-o dată roz, iar ochii ei începură să strălucrască. [...]

„Mulțumesc, mulțumesc” stigă ea și îngenunchie la picioarele Păstorului. „Cât de bun ești Tu. Cât de rabdător ești. Nu este nimeni pe lume atât de bun și amabil ca Tine. Voi merge cu Tine pe Înălțimi. Mă încred în Tine că îmi vei face picioarele ca ale căprioarei și că mă vei așeza, chiar pe mine, pe Înălțimi.”

„Sunt mai bucuros decât Tine”, spuse Păstorul.

[...]

(Hannah Hurnard - Picioare de Căprioară pe Înalțimi p. 18 -22 )