Showing posts with label Poezie. Show all posts
Showing posts with label Poezie. Show all posts

Wednesday, May 4, 2011

Un evadat

Iarta-ma ca te-am deranjat
Cu sclipire ascunsa, cu zambire fugara
si cu fericirea pe care,
chiar daca nu tin neaparat,
totusi am sa ti-o spun,
asa intr-o doara.

Stii …de fapt eu copil sunt
Doar atunci cand sunt fericita
Cand visez, cand plutesc,
Cand ma las purtata de-un val
Sau de-un vant,
Cand vad in jur mai mult decat pamant.
Eu doar atunci cu-adevarat zambesc.


Te-am deranjat cu fericirea mea?!
Atunci te rog ma iarta.
Nu e decat un evadat sa stii
Un delicvent lovit poate de soarta,
Un gand fugar si cine stie
poate chiar tu esti cauza
de fericirea mea
se simte atat de bine-n preajma ta.

D.I.A.N.A
08 februarie 2005

Sunday, January 16, 2011

Mi-e dor de timp...

Mi-e dor sa mai scriu.
Mi-e dor sa mai compun.
Mi-e dor sa mai vad aripi.
Mi-e dor sa mai vad nori.
Franturi macar...

De ingeri mi-e dor.
De inimi care zbor.
De apus, de rasarit mi-e dor
De cantece care nu mor
Franturi macar...

Mi-e dor de timp...
Franturi de timp...

M*

Saturday, April 3, 2010

Cu Domnul spre Golgota - sambata

[...]

Sambata...
si norii-n fulger gem pe varful Capatanii
spre mormantul trist se-ndreapta arhireii
si batranii...
si pecetile pe piatra le astern cu-ngrijorare
poate-acuma o sa aiba, in sfarsit, o sarbatoare!

Ucenicii-n deznadejde plang cu greu indurerarea
mai amar ca toti isi plange inca Petru lepadarea.

La mormant de doua laturi stau de straja pazitorii
prin cetate fara grija chefuiesc rastignitorii
fericindu-se caci iata e-n mormant "Rasculatorul"
La Caiafa-n veselie si in cantec e Soborul
Inima li-e multumita, implinita li-e placerea
- Numai ceva tainic spune: se apropie-nvirea!

...Este noapte inca...cerul e senin si plin de stele
Petru undeva mai plange amarat cu lacrimi grele...
la mormant glumesc soldatii,
luna scapata spre mare,
Dar deodata-un fulger cade,
flacari tot vazduhul pare,
si-mbracat in foc de soare
un arhanghel se coboara
zbor pecetile-ntr-o parte,
piatra-n alta parte zboara -
ca trasniti cad pazitorii tremurand pierduti de frica:
- cu Isus Biruitorul viata noua se ridica!

E mormantul gol, caci Domnul inviat-a cu marire
ne-a schimbat intunecimea pe vecie-n stralucire,
A-nviat Mantuitorul pus alaturea cu furii
s-a-mplinit in clipa asta, taina scriselor Scripturii.
Fost-a judecat de lume,
Cruce grea I-au dat sa poarte,
cuie I-au batut in palme,
omoratu-L-au cu moarte,
pus-au lespede deasupra, pusu-I-au peceti in cale, -
Insa n-au putut s-opreasca slava invierii Sale.

Cati nu s-au luptat de-atuncea
sa-L ingroape sub vreo glie
si pecetile sa-I puna iar deasupra, pe vecie?
- Insa chiar de-a fost pe Cruce
si-apoi pus sub piatra rece,
chiar de-au inceput calaii plini de fala a petrece,
- cand ei nici nu gandeau
atuncea au ramas cu totii de-ocara:
de sub lespezi Rastignitul a-nviat iesind afara.

Au fost multi si fi-vor inca cei ce sa-L omoare cata,
dar inchis sa-L tina nimeni n-o sa poata niciodata,
ca nu-i om
si nici putere sa-L ingroape pe vecie
El, Isus Biruitorul,
biruie in veci si-nvie.

Traian Dorz

Friday, April 2, 2010

Cu Domnul spre Golgota - vineri

[...]

Vineri...
zori de zi...si-acei ce-I stigasera "Osana"
Il loveau acum cu pumnii la Caiafa si la Ana
Farisei, soldatii, gloata: si din fata si din spate
Ii cer moarte-n gura mare: "Rastigneste-l Pilate!"

Soare, arsita...si Crucea se implanta-adanc in umar -
este greu pacatul lumii, fardelegea fara numar.
Te cutremuri: tras de funii, prin loviri,
cu crucea-n spate
Dumnezeu ridica-osanda omenirii vinovate.

Miez de zi...Golgota geme azi sub cea mai grea povara
racnet ragusit de ura -
doua cruci se ridicara
cuie,
funii,
scari,
si-ntr-una tot mai grea ciocanul pica -
intre doi talhari pe culme, alta cruce se ridica.

La picioare ucenicul si cu mama plang de jale,
undeva, legat de-o creanga, Iuda spanzura la vale...
cerul se imbraca-n noapte
totul prinde sa se-nfioare...
Pe Golgota cu talharii Dumnezeu pe cruce moare.

[...]
Traian Dorz

Thursday, April 1, 2010

Cu Domnul spre Golgota - joi

Joi...
si plange vantu-n frunza de maslin cu umbra deasa
e asa de trista-acuma noaptea asta dureroasa!
O povara far-de-margini parca apasa toate cele
trist suspina raul Chedron
plans inlacrimat sub stele...
In gradina sub cupole de maslin si palmier,
in genunchi, cu ochii-n lacrimi sta Isus privind la cer:
"Tata, daca-i cu putinta departeaza-mi suferinta
totusi nu cum vreau Eu fie, ci precum ai Tu vointa"...

Si-n sudoarea cea de sange rugaciunea i se curma
ah, e greu pacatul lumii, cu mii de ani in urma
si cu mii de ani nainte, marea vina-a omenirii
cere-ntreaga-acuma pretul mare-al Jertfei ispasirii.

Lacrimi si sudori de sange
multe se preling la vale
cate nu rascumpara-astazi plansul suferintei Sale!
Ucenicii dorm sarmanii, L-au uitat pe-nvatatorul
iar prin noapte,
cu talharii,
vine Iuda vanzatorul.

.....

Traian Dorz