Wednesday, May 4, 2011

Șuviță

Nu e fum lăsat d-un avion și tras apoi de vânt ca să-l despice.
E ceva mai sensibil...
Dacă ai putea vedea și tu...
M-ai ajuta să îl descriu? Spune-mi tu cum să îl numesc?
Căci mie cuvinte nu-mi ajung, nici măcar în minte.
Cum să îți arăt despre ce vorbesc?
Cum să-i spun? Să fie tot un înger?
Cine întelege, să-mi traducă ce spun norii? 
Cine să-mi decodeze abstractul lor? Poți tu?
Vreau să-i înteleg. De ce vântul îi poartă fără milă? Îi smulg. Îi rup. Îi fac bucăți. 
De ce totuși eu văd ceva frumos în ei? 
De ce văd inimi, aripi, scări sau fețe care strigă?
Aș sta toată ziua să mă uit la ei. Renunțând la indea de a le da un nume.
Vreau să ies undeva mai departe de plasa de la geam. Și cred că am să încetez să văd ceva de aici și am să ies afară. Nu mă pot abține, trebuie să îmi ridic ochii spre cerul liber. Să văd ce se petrece acolo sus. Acolo, unde de aici nu reușesc să vad decât un cer încătușat, prins într-o plasă. Chiar încerc să o evit, dar e imposibil. Fals. Oare, eu gresesc rolurile? 
Cerul e mereu acolo... liber. Nu sunt eu cea-ncatuștă? 
Cât mai are vântul milă de iei până-i desface de tot?
Trebuie să mă grăbesc.
Mă ridic, dechid geamul, rup plasa și ies.
Nu mă întreba la ce etaj stau. Nu am să cad. 
Am să întind mâna spre o șuviță, am să o prind și-mi va folosi ca aripă.

Cirrus: (lat. cirrus „șuviță”) subst. Formație de nori izolați cu aspect de bancuri sau benzi subțiri, situați la limita superioară a troposferei și alcătuiți numai din cristale de gheață, avînd de cele mai multe ori culoare albă strălucitoare.

No comments:

Post a Comment

Iti multumesc pentru comentariu!