... unde imaginația nu are limite

De fiecare dată când mă gândesc la cer, îmi amintesc de momentul în care am spus că mi-ar plăcea să știu cum se văd stelele de acolo de sus. Aș fi încântată să merg prin galeriile de cristal ale cerului. Să văd lucrurile din alt punct de vedere, total diferit. Să văd arta care se ascunde după stratul infinit de albastru. Atunci m-aș simți confortabilă în tot ce văd în jurul meu.

Ce ar fi dacă aș lăsa să cadă ceva pe acel strat albastru, pur și simplu pentru că vreau să văd cum pe cer se desenează cercuri de apă...?
Știu. Voi lăsa visele să se ridice ca baloanele colorate spre cer. După ce-l vor atinge, nu-i vor desena doar cercuri de apa, ci chiar cerul va pune visurilor mele aripi și așa ele niciodată nu se vor mai întoarce pe pământ. Viesele mele nu vor obosi niciodată să zboare. Știu! Așa cum nici eu nu voi obosi niciodată să visez. Și aceasta este ținta visurilor: să deseneze cercuri de apă pe infinitul cerului albastru.
Poți să-ți imaginezi un loc așa? Un loc plin de vise, unde imaginația nu are limite. Unde tot ce vezi este diferit față de ce este obisnuit unul să traiască?

Mi-e dor de... o vară. Un miez de noapte. Un cer. Niște nori. Un tunet. Un fulger. O furtună. O teamă. O fereastră. O amintire. O senzatie. Un sentiment. Un cer. Un spectacol... O artă.