Septembrie

... a fost ca si cum ar incepe sa iubeasca din nou... Da, asa a fost. Inapoi la o iubire din trecut, ceva foarte special pentru ea. O amintire ce nu a putut uita, ba chiar vroia sa traiasca si sa iubeasca din nou tot ce a pierdut in atata timp, cu aceasi pasiune cu care a iubit in trecut. 

Totul era perfect, cerul, soarele, norii, timpul, vantul... era el si era ea. Ah daca toti ar putea vedea prin ochii ei si ar stii sa iubeasca cum iubeste inima ei. Daca ar putea simti prin inima ei... A fost atenta la starea ei toata seara... si acolo  a fost prezent vantul care adia usor si o ducea acasa ca pe brate, ca ea sa poata privi doar cerul, norii... S-a lasat dusa de vantul ce-i mangaia fata si se juca cu parul ei, pentru ca avea incredere in el, stia ca ar fi sa o duca la cel mai inalt loc...

S-a plimbat fara a purta de grija pe ce strazi mergea pentru ca in acel moment a pierdut busola. Nu o interesa sa ajunga tarziu acasa, singurul lucru ce vroia era sa se bucure de moment, de vant, de soare, de nori, de cer, de el... 

Pierduse notiunea timpului, tot ceea ce marca timpul trecut era vantul, cerul, norii... Da, norii care treceau... si pasii ei ce lasau urme ude de care vantul s-a facut responsabil sa le usuce.

Nu a contat timpul trecut, ci doar ce simtea ea. Pentru un moment a uitat ca toti o priveau si ca era uda din varful capului pana la calcaie. 

Nu stiu ce s-a  udat intai: picioarele sau parul, pielea sau hainele... Dar de un lucru sunt sigura, ca din acel moment nu a incetat sa se gandeasca la el... el este aici. 

Septembrie  a ajuns. 

Ma gandesc, oare ce are de gand sa faca data viitoare ca sa-i atraga atentia ca sa-l iubeasca?

Va trimite pasarile sa ii cante?

Ii va lasa amintirea unui apus de soare?
Sau vederea unui nou rasarit?

Ii va spune vantului sa danseze cu ea?

Dar ei, nu-i mai este frica, sau da?


_____________

Saluta frunzele care cad, din partea mea.